În urmă cu ani de zile, Nea Rață de la Ferma Vedetelor era unul dintre cele mai iubite personaje de pe micile ecrane. Simpaticul fermier s-a făcut cunoscut publicului larg în cadrul emisiunii de la Pro TV, iar acum fanii acestuia se întreabă cu ce se ocupă de când a dispărut din lumina reflectoarelor. Ei bine, Nea Rață s-a întors la munca de pe câmp și are acum o afacere din care câștigă bani frumoși.
În urmă cu ani de zile, în cadrul emisiunii Ferma Vedetelor apărea un personaj simpatic, pe care publicul l-a îndrăgit imediat. Nea Rață a fost co-prezentatorul emisiunii de la Pro TV pentru câteva sezoane și a făcut echipă cu Iulia Vântur, dar și cu Monică Bîrlădeanu. Cum ce se ocupă Nea Rață după ce a dispărut de pe micile ecrane?
Nea Rață, pe numele său real Florin Rață, este căsătorit de peste 20 de ani și are doi copii de care este foarte mândru: Maria (28 de ani) și Bogdan (25 ani). De când nu a mai apărut pe micile ecrane, simpaticul fermier și-a deschis o afacere, care îi aduce venituri considerabile.
Mai exact, după ce a ieșit din lumina reflectoarelor, gospodarul de la Pro TV s-a întors la agricultură. Acesta își desfășoară activitățile agricole într-o comună din Constanța și deține acum și propria sa fermă. Acesta a investit mult în utilajele sale, pe care le conduce singur. De asemenea, Florin Rață deține și o fermă de utilaje în Movilița.
Bărbatul muncește cu spor la ferma sa, iar rezultatele sunt pe măsură. Acesta o duce destul de bine și are câștiguri frumoase. Însă, cum prea multă muncă strică, Nea Rață își găsește timp și pentru plăcerile vieții, iar de curând a bifat o vacanță exotică. Bărbatul și soția lui au vizitat Kenya, iar experiența a fost una incredibilă, spune gospodarul de la Pro TV.
„Ultima oară am fost în Egipt, înainte de pandemie, şi acum am hotărât să mergem în Kenya, pentru că am auzit că este frumos şi am vrut să vedem animale sălbatice. A fost ca un cadou pentru soţia mea Mihaela, care a împlinit 54 de ani în ultima zi de vacanţă, pe 20 februarie. Am vizitat câteva triburi de băştinaşi, tribul Massai, şi le-am dus copiilor bomboane, am şi plâns când i-am văzut cât de sărăcăcios trăiau.
Erau foarte săraci, oamenii pe acolo aveau 50 de dolari salariu… Mi-a părut rău de ei. Dar noi ne-am distrat, am stat la plajă şi am vizitat rezervaţii de animale. Am văzut familii de lei, de tigri. Am văzut cum tigrii fugeau după antilope sau bivoli şi le prindeau, am văzut şi maimuţe, girafe, am fost în junglă noaptea şi am avut parte de nişte privelişti cum nu ne aşteptam. A fost o altfel de experienţă şi de dată această am fost fără copii”, a declarat Nea Raţă, acum ceva timp.